Cărțile aduc în prim-plan modul în care era percepută femeia, prin intermediul literaturii, în România cu precădere în perioada interbelică. Prin ochii bărbatului care scria despre ea, femeia devenea ori muză, iubită, adorată, ori mamă, gospodină, copilă, dar niciodată eroină, niciodată, sau aproape niciodată, văzută ca o persoană cu un caracter puternic, independentă, care țese propriile povești în jurul ei, fără a fi țesute de alții.

Descriere:

„Mara lui Ioan Slavici, operă a cărei acțiune e plasată într-un mic burg ardelenesc și care are două protagoniste puternice, este o capodoperă a genului romanesc în literatura noastră. Deși nu prezintă o societate progresistă în adevăratul sens al cuvântului, Slavici pune pe tapet un spațiu de graniță, un loc comun, o societate în care participanții se tolerează, mai ales în virtutea unor scopuri cât se poate de cinice și mai ales când totul se termină cu bine. Eroina dislocă rolurile de gen active în epocă, fiind un personaj emancipat față de modelele existente. Mara exploatează logica societății în care trăiește în folosul ei, dar nu se revoltă, nu comite acte de rebeliune – «activismul» ei este unul mascat, limitat, un agent care lucrează din interior. Exhibarea – chiar dacă nu depășirea – rolurilor de gen active și a formelor parțiale de transgresiune este un câștig important pentru finalul secolului al XIX-lea românesc.” [Daiana Gârdan]

„Scris sub formă de jurnal și publicat în 1933, Adela e considerat unul dintre cele mai bune romane de analiză psihologică ale literaturii noastre. E una dintre multele cărți în care personajul principal feminin există aproape doar ca proiecție a imaginației sau ca anexă a celui masculin. Acesta nu e un roman de dragoste. Pentru că nu propune o imagine reală a iubirii, fie ea și neîmplinită, și pentru că lipseștetotal înțelegerea părții feminine, pe care doar o ghicim.” [Cătălina Stanislav]

„Jocurile Daniei este, înainte de toate, unul dintre cele mai moderniste romane ale epocii. Eroina acestui roman este un construct, un obiect a cărui voce se face auzită doar pentru a-și confirma propriile limitări arhitecturale. Dania este cea mai autentică golden girl a literaturii române, iar tragedia ei este aceea de a apărea cu câteva decenii mai târziu, când neadecvarea ei la contextul istoric și literar poate duce la interpretări reducționiste. Dania este primul personaj feminin pe care naratorul nu-l mai educă, prima femeie care răstoarnă raporturile dintre naratorul-bărbat și eroină și are avantajul unei poziții superioare.” [Daiana Gârdan]