Veronica BALAJ scrie o poezie elaborată căutând naturalețea și fluența limbajului tranzitiv. Naturalețea e însă atent regizată, în compoziții adeseori ingenioase, iar cursivitatea micro-narațiunilor poetice are două surse. Pe de o parte, percepția proaspătă a cotidianului existențial, pe de alta, referințele culturale, istorice, elementul livresc, perspectiva mai largă din care este privit episodul cotidian.

Este continuat aici, într-un mod personal, modelul „optzecist” al unei poezii pline de viață din care nu lipsește niciodată reflecția asupra ei, într-o autoreferențialitate discretă și subtilă.

Volumul, remarcabil, merită atenția criticii și a publicului cititor.

Daniel CRISTEA-ENACHE