În aceste pagini, istoria unui secol de teatru este despre cum se ivesc vedete pe locul altora capricioase; cum scenele lumii devin loc de înălțare a talentelor românești, cum artistele sărutau mâinile maeștrilor ce le-au șlefuit talentul, cum rolurile mici pot fi cele mari, cum nici talentul nu este îndeajuns, cum iubirile mari se nasc și dispar când arta pe toate le cuprinde.

Mărioara Davidoglu, societară a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” în Iași, artistă emerită, ne poartă de la Teatrul din Copou – ars în 1888 – prin ungherele cabinelor celui nou al arhitecților vienezi Fellner și Helmer (1894), dar și într-ale celorlalte Naționale românești ori din marile metropole ale lumii. Ne duce pe urmele artiștilor români aflați acolo pentru spectacole, stagiuni ori pentru a-și desăvârși cariere pornite în țară.