Dacă aş fi pictor i-aş face portretul lui Alexa în volume geometrice. Un ring, o bancă dreptunghiulară, albă şi pe ea un cub cenuşiu din piatră dură – atât că dintr-un colţ al cubului ar curge sânge. Pare crud şi e sentimental. Este şi dur şi crud şi vulnerabil şi sentimental. Mai ales imprevizibil. Când îl vezi descoperit, înduioşat, cu ochii aburiţi, când îl simţi chinuit, hărţuit, nemulţumit, când îl surprinzi inocent, dezarmant. Este un campion cu centura de maestru. Admir la el faptul că poate să înceapă mereu totul de la zero. Că ştie să renunţe ca să poată merge mai departe. Că ştie să piardă ca să poată câştiga. Că risipindu-se, de fapt se adună. Alexa Visarion ştie să-şi clădească statuia învingătorului. Îmi dă întotdeauna un sentiment de securitate sportivă. Îmi mărturisesc speranţa că enorma investiţie de muncă şi viaţă absorbită de repetiţiile fascinante va fi mereu acelaşi tulburător spectacol de autor, pe care continuu îl desăvârşeşte.

Cătălina BUZOIANU