Hervé Bel este autorul unui neașteptat și strălucit roman de debut, La nuit du Vojd (Noaptea Ghidului, Paris, Jean-Claude Lattes, 2010), roman pentru care, de altfel, a fost recompensat cu un premiu respectat de cunoscători, Prix Edmée de La Rochefoucauld. Purtînd numele ducesei care ca fost ani de zile președinta juriului premiului Femina, acesta a fost creat în 2000 și este decernat anual unui scriitor pentru primul său roman. Anul trecut, deci, onoarea i-a revenit nou sositului în peisajul literelor pariziene, Hervé Bel, care a zgîlțîit puternic conștiințele bien pensantes cu o teză ce i-a scandalizat cu siguranță pe cei care vor dori mereu să confere atribute diferențiate Răului. Bel are curajul să spună – într-o narațiune răscolitoare și revoltătoare, care te ține cu sufletul la gură – că Răul e unic, fie că-l îmbrăcăm în mantale ponosite sau în costume Armani dichisite, fie că răzbate din demagogice sloganuri ingurgitate de popor și din trosnetul oaselor rupte ale disidenților, sau că rînjește ironic pe la colțuri de cuvinte parfumate, blînde și ucigător insinuante. Prețul e același – vieți curmate, destine îndoite, alienare tragică, de nici nu mai știi dacă o moarte brutală nu e preferabilă unei singurătăți mutilante. În orice caz, barbaria, soft sau hard, are același rezultat : stingerea ființei, tăcerea vocii sacre dinlăuntru, sugrumarea spiritului critic și a voinței de acțiune, moartea cuvîntului care desemnează o realitate și nașterea vorbelor care trimit în buclă la ele însele…