O bună parte din acest volum este dedicată istoriei de dinainte de Vichy și prezintă anxietățile culturale după coșmarul Marelui Război, dezbaterea privind reforma Republicii, amenințarea războiului de clasă și a războiului civil în anii 1930 și umbra Germaniei care nu părea să se ridice niciodată. Guvernul Daladier din 1938-1940 este reinvestigat, evidențiindu-se o serie de politici represive care le-au prefi gurat pe cele de la Vichy. Cu toate acestea, Julian Jackson ne amintește clar că nimic nu era inevitabil la Vichy. Ceea ce îl intrigă pe autor sunt ambiguitățile, complexitățile și contradicțiile regimului, care credea în reînnoirea națională și, ca atare, atrăgea oameni din întreg spectrul politic. Jackson subliniază, de asemenea,
că alegerile nu au fost ușoare sub ocupația germană. Corectitudinea și răul, care păreau atât de clare la Eliberare, nu erau deloc evidente atunci. Desigur, această perioadă este imposibil de abordat cu o credință oarbă că adevărul va ieși la iveală. Părerile au fost distorsionate atât de memoria colectivă, cât și de
controversele istorice. De când Henry Rousso a publicat volumul The Vichy Syndrome în 1991, istoricii au fost nevoiți să-și aleagă cu grijă drumul între taberele rivale. Jackson face acest lucru cu obișnuita sa construirea de amintiri colective la sfârșit. Concluzia sa, înțeleaptă, chiar dacă provizorie, este că „trecutul trebuie să fi e înfruntat în toate contradicțiile și complexitatea lui”. Nicolae Mareș, generalii Constantin Tobescu, Constantin Pantazi,Pichi Vasiliu dar și Maria Antonescu, arestată și ea –, depozițiile altor martori, rechizitoriile acuzatorilor publici.