Lucrarea de față este proiectată ca o introducere în studiul filosofiei; autorul însă a țintit, de asemenea, să scoată la iveală o cale posibilă de filosofare sau de reconstrucție filosofică. Titlul lucrării conține o indicație în privința acestei căi: este vorba de calea fenomenologică. Așadar, nu vom încerca aici o introducere în fenomenologie, cât o introducere în filosofie pe calea fenomenologiei.

Volumul este structurat în două părți. În prima, Locul proiectului fenomenologic în reconstrucția filosofică, este stabilită semantica termenului „proiect fenomenologic” prin formularea regulii fenomenologice după care în orice discurs filosofic se trece de la positum (ceea ce este dat) la fenomen (datul reconstruit), de la conștiința-simț-comun la conștiința filosofică și, în termenii lui Husserl, de la atitudinea naturală la atitudinea fenomenologică; în partea finală a primului capitol este prezentată formula fenomenologică husserliană și diferențele dintre aceasta și „fenomenologia” practicată în această lucrare. Prin „proiectul” fenomenologic husserlian este tehnicizat limbajul fenomenologic și sunt formulate reguli ale căii fenomenologice (ale unei anumite căi fenomenologice). În spațiul fenomenologiei husserliene este rostuit actul redobândirii de sine a omului, căci prin tehnica pusă la punct de Husserl se deschide singurul orizont care face posibilă filosofarea: subiectivitatea transcendentală.

Partea a doua, Modelări ale atitudinii fenomenologice, ilustrează, prin câteva cazuri, regula despre începutul fenomenologic și meontologic al filosofiei. Vor fi prezentate, din perspectiva acestei reguli, ca exemplificări ale proiectului fenomenologic: 1) proiectul antropologic kantian, în care omul este reconstruit ca persoană și personalitate, ca ființă sensibilă și ființă inteligibilă, pe temeiul diferenței dintre positum (gândit de către Kant ca lucru-în-sine) și fenomen; 2) proiectul nonjudicativ hegelian, potrivit căruia identitatea ființei, conceptul însuși, scapă logicii obișnuite în spațiul căreia judecata este forma logică fundamentală, conceptul putând fi doar obiectul conștiinței filosofice, nu și al celei comune; 3) proiectul fenomenist comtean, dominat de complexul umbrei; 4) proiectul hedonologic al lui J. St. Mill, în care se argumentează condiția morală a utilității; 5) proiectul existențial kierkegaardian ce are drept proprietate fenomenologică reconstrucția omenității ca spontaneitate; universalul uman nu este ceva ca un substrat (subjectum), ci este evenimentul prin care ne confirmăm ființa, aflată inițial doar ca promisiune; 6) proiectul ethologic soloviovian, a cărui fibră fenomenologică constă în „descrierea” drumului omului către universal, către Dumnezeu-omul; 7) proiectul spiritologic hasdean, înlăuntrul căruia este „fenomenologizată” trecerea conștiinței comune către conștiința filosofică; 8) proiectul meontologic nietzscheean prin care este reconstruit (valorizat) nimicul; este vorba despre un experiment filosofic sub semnul căruia se află o bună parte din filosofia secolului al XX-lea și care are ca temei ideea revalorizării tuturor valorilor ca expresie a atitudinii fenomenologice veritabile.