Persoana mea? Acordul destul de satisfăcător al formei cu „ceea ce“ însufleţeşte formele.
Bunătatea mea? Imposobilitatea de a face vreun gest care mi-ar încărca conştiinţa sau mi-ar tulbura pacea interioară şi nevoia egoistă de a vedea ochi şi chipuri fericite strălucind în jurul meu.
Morala mea? Absenţa slăbiciunii şi a meschinăriei şi „ţinuta“... în abaterile mele de la Morală...
Etica mea? Acest absolut de morală? O mare libertate de acţiune, pe de o parte şi, pe de alta, un simţ foarte strict al responsabilităţilor mele în privinţa consecinţelor actelor mele.
Legile care ordonează actele mele? Dar... Legea.
Echilibrul meu? Un centru de gravitate bine plasat, o fericită oscilare în jurul unui punct fix invariabil: Absolutul.
Unitatea mea? O perfectă omogenitate spirituală în diversitatea experienţelor şi a manifestărilor.
Estetica mea? Linia, căutarea şi punerea în valoare a esenţialului în mine şi în jurul meu şi absenţa ostentaţiei şi a complicaţiei în jur şi în ceea ce fac.
Arta mea de a trăi? Simţul exact al legilor armoniei şi al raportului ascuns din lucruri. Ritualul şi ritmul în faptele şi gesturile zilnice, cu Infinitul drept punct de sprijin şi de reper.
Iubirile mele? Elanul, uneori disperat, dar totdeauna lucid, spre „ceea ce este mai bun“ în cei pe care îi iubesc şi exaltarea obiectivă pe care mi-o comunică valoarea lor intrinsecă şi substanţa lor excepţională.
Tandreţea mea? Fervoare pentru ceea ce-mi place sau mă emoţionează în cei pe care îi iubesc.
Personalitatea mea, în sfârşit? O asamblare derutantă şi fascinantă totodată, care adesea sperie, de elemente multiple, uneori prea complicate, aparent contradictorii dacă sunt privită din exterior. Un ansamblu armonios, antrenant şi stimulant numai dacă intri în contact cu esenţa mea profundă.