Albumul Etiopicele cuprinde patru povestiri care se desfășoară în 1918 și vin direct în continuarea celor șase povestiri europene – plasate în Veneția, Irlanda, Marea Britanie și Franța, pe parcursul ultimilor doi ani ai Primului Război Mondial – culese sub titlul albumului precedent, Celticele. Aventurile lui Corto în Marea Nordului se încheie în aprilie 1918; o lună mai târziu, îl descoperim în Peninsula Arabică, în deșertul Yemenului, în povestirea În numele lui Allah cel îndurător și milostiv, prima din prezentul album. Teritoriul respectiv aparține Imperiului Otoman, aliat în Primul Război Mondial cu Germania; în tabăra cealaltă sunt beduinii, aliați cu englezii. Pe lângă Cush, Corto are aici ca tovarăș de luptă un beduin care a studiat la Oxford, la Londra, la New York și la Paris (Corto îl ia peste picior zicându-i „El Oxford”) și care nu se consideră aliat al englezilor decât provizoriu, în așteptarea unei revoluții populare (aceste povestiri au fost publicate într-o mare revistă de stânga, în epoca de apogeu a tiermondismului, iar tema anticolonială revine iar și iar).

Pratt nu ratează ocazia de a-l pomeni pe legendarul scriitor, diplomat și comandant militar britanic T. E. Lawrence, ținându-l însă în culisele poveștii (aflăm că momentan se află mai în nord, aproape de Damasc) și pune în gura lui „El Oxford” o replică din veneratul film regizat de David Lean în 1962, Lawrence of Arabia: „Prefer deșertul [...] pentru că e curat.” Din Lawrence-land, Corto și Cush trec în Somalia, pe pământ rimbaldian – deținut însă de englezi – pentru Lovitura de grație, care e povestea unei rebeliuni anticoloniale. Pentru cea de-a treia povestire, ... Despre alți Romeo și alte Juliete, Corto și Cush merg în Etiopia, unde vizitează satul natal al lui Cush și se implică într-un conflict religios (musulmani contra creștini). Cât despre povestirea finală, Leoparzi, aceasta e plasată în Africa orientală, care în octombrie 1918 este încă germană, generalul Lettow-Vorbeck creându-le dificultăți britanicilor. [...] În Etiopicele se regăsesc două dintre cele mai faimoase experimente prattiene în direcția unei dialectici între figurativ și abstract. Unul se găsește în secvența avalanșei de pietre din ... Despre alți Romeo și alte Juliete, unde pietrele care-l atacă pe Corto în fiecare casetă se adună, la nivelul întregii pagini, într-un model abstract – „o avalanșă de cerneală”, cum a numit-o Matt Seneca. E un moment crucial din povestire, dar la conflictul dramatic se adaugă și acest conflict între conținutul figurativ și puterea designului pur (caseta a șasea consfințind triumful acestuia din urmă). La fel de faimoasă e și prima planșă din Leoparzi: un model abstract cu dungi se transformă de la o casetă la alta, printr-un fel de zoom înapoi (sau poate un travelling), în imaginea a două zebre, imagine care apoi se complică prin intrarea în cadru a unor scuturi (purtate de trei războinici) pictate cu dungi ca de zebră. Asemenea jocuri nu sunt izolate în arta lui Pratt, pentru care, în cuvintele lui Thomas, „deșerturile, paltoanele, deflagrațiile, zidurile de cărămidă sau date cu var, ferestrele și frunzișurile sunt tot atâtea pretexte ca săși dea frâu liber înclinației spre abstracționism”.