După toate aparențele, sunt doar doi jucători care pun pe rând pietre pe o rețea de intersecții de 19×19 (sau mai mică). Dar odată ce regulile sale de bază sunt înțelese, Go își arată profunzimea uluitoare. Se poate vedea de ce mulți oameni spun că este unul dintre cele mai elegante jocuri abstracte care arde creierul din istorie, cu jucători care încearcă să revendice teritoriu prin ziduri de secțiuni ale tablei și înconjurând pietrele unul altuia. Jocul nu se termină până când tabla se umple sau, mai des, când ambii jucători sunt de acord să-l încheie, moment în care câștigă cel care controlează cel mai mult teritoriu.

Cea mai veche mențiune despre Go apare în „Analectele” lui Confucius (551-479 î.Hr.), în timp ce cea mai timpurie dovadă fizică este o placă Go de 17×17 descoperită în 1952 într-un mormânt al fostei dinastii Han (206 î.Hr.- 9 d.Hr). Există o încurcătură de anecdote populare și academice conflictuale care atribuie invenția sa doi împărați chinezi, un vasal imperial și astrologi de curte. O poveste spune că Go a fost inventat de legendarul împărat Yao (condus în 2357-2256 î.Hr.) ca o distracție pentru fiul său idiot. Un al doilea susține că împăratul Shun (condus în 2255-2205 î.Hr.) a creat jocul în speranța de a îmbunătăți priceperea mentală a fiului său slab la minte. Un al treilea spune că persoana pe nume Wu, un vasal al împăratului Jie (condus între 1818-1766 î.Hr.), a inventat Go (precum și jocurile de cărți). În cele din urmă, o a patra poveste sugerează că Go a fost dezvoltat de astrologii curții în timpul dinastiei Zhou (1045-255 î.Hr.).