Era deschis şi curios ca un copil. Cu inima vibrând, cu mintea trează, el observa cu ochi plini de afecţiune. Avea o memorie uriaşă, cizelată şi, prin mijlocirea scrisului său prolific, cugetările sale despre teatru sunt şi vor fi generos împărţite cu cei care nu au avut şansa de a călători, dar pot profita de bogăţia impresiilor acumulate. (…)

Oare de ce Biţă, plin de o energie debordantă, era mereu pe drum? Chiar şi întors acasă, arăta cu entuziasm obiecte, măşti, amintiri culese din nenumăratele sale voiaje şi, privindu-l, aveai impresia că era încă în căutare, în călătorie. Parcă nu se instala niciodată. Ce anume căuta?

Andrei ŞERBAN

Pentru prima dată în viaţa mea şi sigur pentru ultima, am fost emoţionat citind o cronică, profund emoţionat. Când scriem sau montăm un spectacol, o facem în speranţa că ceva va fi primit. Acum am avut senzaţia că nu am fost singur, că cineva m-a însoţit perfect pe drum. Erai tu şi asta e deja extraordinar! Îţi mulţumesc!

Peter BROOK, mesaj către George BANU

Privirea de aproape intervine în fiecare artă şi este practicată de artişti sau de consumatori avizaţi care, şi unii şi alţii, o adoptă pentru a evalua opera pornind de la lucrarea efectuată asupra cuvintelor, culorilor, sunetelor, percepute în dimensiunea lor concretă şi individuală. A privi de aproape este exerciţiul prealabil care, înaintea analizei unui program, sau a perceperii unei viziuni, constă în examinarea artei ca produs care, mai întâi, seduce sau decepţionează prin munca asupra a ceea ce constituie materia sa primă. Asupra a ceea ce este soclul său examinat din perspectiva unui artist şi a identităţii sale.