Adesea, când privesc spre copilărie, cea mai puternică amintire legată de bunica maternă este să o văd citind Biblia. Rar își ridica privirea spre nepoți să observe cât au mai crescut. Prin clasa a cincea îmi făcusem obiceiul de a merge în vizită la bunica, urmărind să citesc și eu Biblia, dar pentru un copil, acest lucru este un demers greu.

La maturitate, fiind creștin-ortodox practicant, am călătorit în Israel de câteva ori și, urmare lecturării Bibliei, o serie de întrebări s-au născut în mintea mea și au început să ceară răspuns.

Lucrarea de față este un modest eseu prin care am încercat să răspund unor întrebări, ceea ce a dus la apariția altora. Acesta este, însă, un lucru minunat, printre primele pe care le-am învățat cu ocazia studiului Bibliei, a culturii și civilizației ebraice.

În opinia mea, studiul iudaismului, a culturii și civilizației ebraice de la origini până în prezent sunt o condiție pentru a înțelege propria religie, o condiție pentru a înțelege prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc două religii monoteiste, cea mozaică (iudaismul) și cea creștin-ortodoxă, care sunt principiile lor esențiale, care este legătura dintre Vechiul și Noul Testament.

În lucrarea de față m-am oprit asupra celor mai importante sărbători evreiești.

Originea sărbătorilor evreiești se află în poruncile biblice, prescripțiile rabinice sau în istoria Israelului.

Clasificarea sărbătorilor evreiești este următoarea: sărbători istorice (Purim, Hanuca, Pesah), agricole (Șavuot, Tu Bișvat), religioase (Iom Kipur, Simhat Tora, Roș Hașana) și combinate (Sucot). Cea mai importantă sărbătoare este Șabatul.

Iudaismul este definit ca fiind credința monoteistă a evreilor și începe odată cu Avraam, considerat de tradiția evreiască primul om care a ajuns prin propriile puteri la ideea de monoteism (Wigoder Geoffrey). Iudaismul este mai mult decât o religie, este un mod de viață (Alfred Kolatch).

Pe scurt, sărbătorile evreiești, pot fi sintetizate în câteva cuvinte. Indiferent că este vorba despre perși, egipteni, romani, babiloneeni, greci, britanici, așa cum spune Amos Oz în cartea sa „Dragi fanatici”: „Ticăloșii au încercat să ne omoare pe toți, dar nu au reușit și de aceea hai să ne așezăm acum la masă”.