Traducerea de față este un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți filozofi ai religiei din a doua jumătate a secolului XX, dar și unui prieten excepțional, Juan Martín Velasco. L‑am avut profesor, la Seminarul Conciliar din Madrid, în anul universitar 1991‑1992. Preda fenomenologia religiei, materia care înlocuise apologetica. După Conciliul Vatican II (11 octombrie 1962 – 8 decembrie 1965), învățământul catolic și‑a modificat, benefic, structura și substanța. Apologetica, socotită anacronică, a fost înlocuită, gradual, cu filozofia religiei sau, în cazul de față, cu fenomenologia religiei, accentul fiind pus nu pe sublinierea „superiorității“ catolicismului față de alte religii sau confesiuni, ci pe înțelegerea comparativă a fenomenului religios („comprehensiunea“, după Martín Velasco). Termenul însuși „religie“, simțit ca restrictiv, e înlocuit cu „sacrul“, înțeles ca „ambitus“, sferă sau nivel de realitate generat de Misterul divin.

Misterul, punctul central, de foc al sacrului, rămâne insondabil rațiunii, „antenelor“ strict umane. El se manifestă însă prin hierofanii (termen eliadesc preluat de teologul spaniol), determinând anumite atitudini religioase și creând, de‑a lungul timpului, expresii religioase (cult, instituții etc.). Aceste noțiuni, pe larg explicate și exemplificate, structurează volumul de față, devenit, încă de la prima ediție (1978), nu doar manualul seminariștilor și studenților catolici din lumea hispanică, ci și un bestseller. – Cristian Bădiliță