Titlul de „Părinți Capadocieni”, în prezent de uz comun, dar care nu a existat în vremea în care au trăit Sfântul Vasile și fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantină și modernă, indică, pentru a rămâne la explicația cea mai elementară, existența unui grup de mari personalități ale creștinismului de limbă greacă unite prin legături de rudenie și de prietenie.

Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importantă este unitatea manifestată în activitatea acestor persoane în ierarhia Bisericii din Capadocia și din Constantinopol și, în consecință, în activitatea comună în domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important – dar poate că nu avem întru totul dreptate în această privință – în activitatea religioasă a Capadocienilor este contextul teologic, înțeles, în sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, în acord cu înțelesul termenilor „teolog” și „teologie”, dar și, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel întrupat printre oameni.

Nu fără motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de către toți „Teologul” în epoca bizantină, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranță, nu putem uita marea importanță pe care Părinții Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului în diferitele sale forme și, nu în ultimul rând, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism creștin”.

Această unitate de intenții religioase, duhovnicești și culturale ne-a convins că este oportun să propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de față, care nu a mai fost încercat până acum și care va deveni probabil din ce în ce mai dificil, pe măsură ce literatura de specialitate va deveni din ce în ce mai aprofundată, fie în legătură cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, în legătură cu o singură chestiune dintre atâtea pe care aceștia le-au discutat.

Claudio Moreschini