Şi în acest nou roman, ca, de altfel, şi în romanul Împotriva noastră, apărut în 2005, ori în Schisme (o tragedie românească), 2021, tema întemeierii unei familii de-a lungul unor mulţi ani, cât şi destrămarea acesteia din cauze diverse, iscate fie din interior, cum sunt trăirile familiale, fie din exterior, cele sociale, provocate de evenimente istorice sau întâmplări accidentale, unele fatale, altele alterante de la bine la rău, de la rău la bine, degradante, dar şi din motive absolut normale în cursul unei vieţi, cum ar fi moartea, m-a urmărit şi de data aceasta, având, acum, mai mult ca în celelalte, exemplele şi identităţile clare ivite din sânul familiei mele: bunici, părinţi, copii, nepoţi – fără a fi un roman autobiografic. Am urmărit aici destine de oameni simpli, aşa cum se pot vedea şi descoperi în orice viaţă a unui om fără prea multă importanţă pentru lumea din jur, dar plină de sensurile vieţii şi trăirile ei, de complicaţiile pe care ţi le scoate viaţa în cale, cu bătălii cu moartea pe care le poate câştiga una după alta, zi de zi, an de an, dar cu pierderea, în final, a războiului, cum am încercat să ilustrez aici prin lupta Martei, personajul central şi real al romanului, cu moartea, care doar în vis, în iluzie poate fi învinsă, aşa cum cred că am reuşit să o fac, această victorie imposibilă, prin Milizanda, personajul fictiv, în care dorinţa Martei de viaţă deplină, de nemurire, se reflectă obsesiv.
Autorul