Credem cu tărie în imperativul evoluţiei cultului creştin universal, în sensul redescoperirii esenţei sale divino-umane şi iniţierea unui spirit nou, în consonanţă cu idealul religios al timpului prezent ce nu mai răsună precum odinioară în bolta Sfintei Sofii, ci se frânge în filosofii şi tendinţe noi. Modelul este la îndemâna noastră, a celor care formulăm cu o deosebită acurateţe principiile fiinţei Bisericii. Este modelul simplităţii de sorginte hristică, ce nu intră în conflict cu bogăţia de expresie a cultului creştin, dar care ne obligă să reflectăm cu privire critică asupra a tot ceea ce este superfluu, suficient sau epigonic în cult.
Vlad VIERIU

Ne aflăm în prezenţa unei cărţi care, sper, va deveni o lucrare de referinţă pentru juriştii şi teologii români care cercetează, interdisciplinar, pornind de la noemele juridice romane şi ajungând la structurările liturgice şi la toate aplicaţiile canonice din perioada istorică ce-a marcat Imperiul Bizantin, fenomenul, atât de complex, al sintezei romanist-bizantine a dreptului eclezial de factură „bizantină”.
Cartea domnului Vlad Vieriu aduce cu sine două surse ale cunoaşterii: în primul rând, o lumină particulară, proiectată pe primul mileniu creştin cu spiritul ecumenic şi tolerant al intelectualului rafinat, iar, în cel de-al doilea rând, o lumină, fixată, de această dată, pe întreaga osatură normativă a spaţiului civilizaţional, pe care, generic, îl numim Bizanţ, şi care este însoţită, de această dată, la fel de valoros, de sagacitatea tânărului teolog consacrat de o comisie doctorală de mare prestigiu.
Prof.dr. DHc., Valerius M. CIUCĂ