Daniel Ernestina cultiva o proza incarcata de substanta umana emotionala. Scrutarea ironica si sceptica a unor realitati il apropie simtitor de intentia subiectiva moralizatoare. Faptele si experientele de viata sunt relatate cu un farmec narativ direct. El spune o poveste despre suflete simple, al caror destin complicat se consuma in decorul unei naturi salbatice, suflete care impresioneaza prin omenescul lor, candoarea si acceptarea destinului. Este o poveste hranita bogat din filonul legendar al zonei, in care Daniel Ernestina patrunde cu sfiala si empatie. Elementele prozei se dezvaluie gradual, la inceput sunt doar schitate, dar curand primesc contur intr-o epica limpede; un sat pierdut in munti, populat de o lume inchisa si ostila, cu un trecut incarcat de dusmanii, razbunari si superstitii, in care un conflict divizeaza o regiune, rezultand suferinta, moarte. - Evelyne Croitoru