„În inimă se cască sondele și fălcile tăioase –

ale genunii, ceru-i aprins până la Dumnezeu,

dar înțesat numai cu nopți și zile scorburoase,

tu ești străinul straniu, fără de rost trofeu.”

„Mă regăsesc în idei și preocupări cu Geo Vasile, interesul față de inimă și semnele ei vitale, puncții revelatoare de stări fiziologice, dovada că încă existăm, scanarea corpului, scanarea vieții, încercarea de a ghici viitorul, nu acela care ne așteaptă, mai degrabă acela care ne pândește, suferindul lucid, cel mai bun medic al bolii sale. Mă incită în lectura versurilor sale proximitatea cu rigoarea circumstanțială, zona intermediară, de trecere către senzația perceptibilă inițiază figura de stil, posesoarea mesajului secret. Geo Vasile deține arta de a transfigura negativarea lumii în tandrețe oximoronică, convertind-o liric cu abilitate barbiană, cât și când trebuie, cu competența oricărui poet veritabil care se joacă cu direcțiile și sensurile schimbând din mers azimutul.”

(Elsa Dorval Tofan)