Apariţia cărţii „Basarabia. Drepturi naţionale şi istorice”, scrisă de Gheorghe Brătianu, tradusă din limba franceză, reprezintă un act de cultură. Conform opiniei autorului, analiza spinoasei teme nu este completă, dar problemele esenţiale sunt puse cu o acurateţe demnă de un maestru. După cum a fost acest erudit de spiţă nobilă, numit Gheorghe I. Brătianu.
Gh. I. Brătianu iubea România cu fervoare şi cu mare curăţenie sufletească, neîntinată de xenofobie ori de şovinism. La răpirea Basarabiei în 1940 a plâns, ca şi atunci când şi-a văzut pământul invadat de tancuri sovietice, de soldaţi primitivi şi de „comisari ai poporului” care ne dictau istoria şi ne maculau viaţa. Se ştie că ar fi putut să plece în Occident înainte de a fi arestat şi încarcerat, dar a preferat să stea împreună cu neamul lui, afirmând că un Brătianu nu pleacă niciodată din România ca să se salveze pe sine. A rămas şi a sfârşit ca martir în închisoarea de la Sighet, în 1953, alături de alţi patrioţi români, lăsându-ne încă un mormânt anonim de erou, pe lângă celelalte nenumărate, pe care se cuvine să presărăm mereu „ale laurilor foi”. Gheorghe I. Brătianu merită, întru eternitate, toată gratitudinea noastră.
Ioan-Aurel Pop