Întregul la care aspiră gândirea nu este un întreg printre altele: el este întregul ca întreg, adică întregul a tot ce poate fi gândit; deci nu este vorba de un întreg parțial, orientat spre un anumit domeniu sau nivel al realității, ci întregul tuturor domeniilor și nivelurilor realității ce poate fi gândită. Acest întreg este deci întregul absolut al gândirii. Or acest întreg se exprimă în două moduri: printr-o prezență realizabilă și printr-o prezență realizată. Aceste două prezențe sunt cele două capete ale gândirii, cele două limanuri între care gândirea tinde să-și epuizeze toată puterea de exprimare. Avem astfel, pe de o parte, anunțarea acestui întreg, pe de alta, luarea sa în posesie. Pe de o parte, memoria înțeleasă printr-o senzație internă care îi este proprie, prezența simultană și indistinctă a acestui întreg absolut; pe de altă parte, întregul desfășurat într-o progresie continuă, prin exprimarea totală a legăturii sale interne. La capătul acestei exprimări desfășurate, gândirea își atinge scopul.

Marin TARANGUL