Mi-am pus întrebarea dacă, în perspectiva istoriei, efortul făcut de poporul român în anii 1982-1989 pentru achitarea înainte de termen a datoriei externe a meritat şi dacă privaţiunile suferite au fost justificate. Răspunsul: cu certitudine, NU! Ideea de a lăsa o ţară fără datorii a plecat de la o premisă falsă: Istoria a dovedit că fiecare generaţie are propriile sale aspiraţii, propriul mod de comportare şi de viaţă.

Ioan SCURTU

*

Karl Marx şi Frederich Engels au apreciat că societatea comunistă se caracterizează prin realizarea principiului: „De la fiecare după munca sa, fiecăruia după necesităţi”. O asemenea societate nu a existat şi nu va exista niciodată, rămânând – după expresia teoriei marxist-leniniste – „visul de aur al omenirii”, adică o utopie. Realităţile din România anilor 1948-1989 evidenţiază faptul că a era un singur partid şi o singură ideologie, nu s-au admis decât manifestările oficiale şi au fost reprimate acţiunile de opoziţie. Ca urmare, în România acelor ani a existat un regim socialist totalitar.