Copleşit de necazuri, de sărăcie, de foame, de frig şi de dor de casă, micul Anastasie îi scrie o scrisoare lui Hristos. Îi va vorbi Domnul? Şi în ce fel? Răspunsul la aceste întrebări, dragi copii, îl veţi afla sub coperta cărţii pe care o priviţi acum. De asemenea, veţi afla cine anume a devenit Anastasie, când s-a făcut mare…

„Bietul Anastasie nu avu de ales. Cu inima grea, se retrase în cămăruţa lui. Odată ajuns acolo, se prăbuşi în genunchi, la marginea patului său de hârtie şi izbucni în amare hohote de plâns. Se simţea foarte, foarte singur şi foarte, foarte nedreptăţit. Ah, cât îi era de dor să îşi aşeze capul pe genunchii bunicii, ca atunci când era foarte mic, iar ea să îl mângâie şi să îi alunge durerea! Dar bunica era departe, la vreo 70 de kilometri de ape, iar durerea era aici, îl înconjura de pretutindeni.“