Gestionarea cererilor de ajutor public judiciar cu privire la plata cauțiunilor având un cuantum excesiv sub aspectul admisibilitații si, consecutiv, daca este cazul, al temeiniciei a reprezentat și continua sa reprezinte o problema controversata în practica, cu o regularitate deosebita în jurisprudența instanțelor de judecata naționale, cu o raspândire geografica generoasa în sânul instanțelor si cu o vandabilitate constant ridicata.

Ambiguitatile reglementarii interne, competența materiala limitata a instanțelor de judecata de a soluționa cereri de ajutor public judiciar ori, dupa caz, de acordare a facilitaților la plata cauțiunilor, însoțite, daca este cazul, de cererea corespunzatoare de reexaminare, și lipsa unui filtru judiciar ierarhic superior au creat premisele arbitrariului și neuniformitații în interpretare.

Caracterul incitant al problematicii s-a reflectat în disensiunile jurisprudențiale și, consecutiv, în încleștarile doctrinare aparent afabile, pe alocuri chiar „suculente”, de un farmec aparte, în care spiritul pacificator și-a gasit cu greu locul; în pofida evidenței dezacordului, chestiunea de drept a ramas nesoluționata expres de un legiuitor național dezinteresat.

Într-un climat mult prea puțin favorabil ideii de flexibilitate, reflexul cotidian al unui numar reprezentativ de juriști al îmbrațișarii tezei respingerii ca inadmisibile a cererilor de ajutor public judiciar cu privire la plata cauțiunii reflecta o doza (considerabil) redusa de acceptabilitate a tezei admisibilitații unor astfel de cereri – chiar și subsecvent momentului pronunțarii deciziei în cauza SC Eco Invest SRL și Ilie Bolmadar c. României – și pune inevitabil reflectorul pe fragilitatea dreptului de acces la o instanța al eventualului constituent al cauțiunii.

Respingerea ca inadmisibila a cererii de ajutor public judiciar ori, dupa caz, de acordare a facilitaților la plata cauțiunilor și, respectiv, daca este cazul, ca neîntemeiata a cererii corespunzatoare de reexaminare are un impact deosebit îndeosebi asupra eventualului constituent al cauțiunii – aceasta ridicând un obstacol de netrecut în calea dreptului de acces la o instanța – ca efect al negarii din fașa a dreptului sau de acces la o instanța sub aspectul obținerii suspendarii (provizorii) a executarii silite, impact ce se repercuteaza în mod direct asupra adversarului sau din proces care obține practic câștig de cauza pe motive pur formale.

DESPRE LUCRARE

Gravitând în jurul a trei sintagme-cheie – ajutorul public judiciar, accesul la o instanța și, respectiv, cauțiunile judiciare –, lucrarea analizeaza masura în care soluția de admisibilitate și, consecutiv, de examinare pe fond a cererilor de ajutor public judiciar și, dupa caz, de acordare a facilitaților la plata cauțiunii – ca unica posibila garanție procedurala (remediu) de drept intern – poate reprezenta, cu adevarat, o soluție disponibila, salvatoare (și nu doar paliativa) pentru eventualul constituent al cauțiunii, asigurând, cel puțin într-o prima etapa, triumful dreptului de acces la o instanța, prin efectul unui „compromis” necesar între cele doua drepturi ale raportului juridic execuțional aflate la confluența, sau, dimpotriva, reprezinta un mecanism ineficient în plan intern.

Problematica readusa în prim plan de aceasta lucrare nu este una noua pentru autor; ea a fost analizata în timp; autorul a valorizat în urma cu ceva vreme dezacordul doctrinar legat de admisibilitatea ajutorului public judiciar cu privire la plata cauțiunii în cuprinsul a doua studii în coautorat (embrionare pentru prezenta lucrare) desparțite de un foarte scurt interval temporal[1]; subsecvent pronunțarii deciziei în cauza SC Eco Invest SRL și Ilie Bolmadar c. României[2], pe fondul deschiderii catre materia drepturilor omului, autorul a reluat analiza, într-un succint articol dedicat acestui subiect[3]. Lucrarea de fața coaguleaza studiile purtând amprenta autorului, pune pe un fagaș firesc doctrina și jurisprudența relevante, reprezentând astfel continuarea fireasca a demersurilor științifice neșlefuite – începute cu mai bine de 10 ani în urma, anterior înscrierii sale la doctorat, continuate pe durata cercetarii doctorale – ce se preteaza la limpezirea, rafinarea, nuanțarea și suplimentarea propriilor argumente, raționamente și concluzii expuse în articolele anterioare pentru a fundamenta soluția propusa la acea vreme.