Dacă atât de mult năzuim aici spre o şcoală a arheilor, pentru unii, pesemne, doar o nefericită ficţiune, o facem în perspectiva preocupărilor noastre constante de a dezvolta o arhe-o-logie a fiinţei. Dar mai presus de neînsemnatele noastre încercări stau, demult, alte două temeiuri. Întâi, gândul acesta eminescian: „Ei bine, Archaeus este singura realitate pe lume, toate celelalte sunt fleacuri – Archaeus este tot.“ Apoi, plănuita carte despre arhei a lui Constantin Noica, dar rămasă pentru totdeauna nescrisă, redenumită de el însuşi: Cartea marilor întruchipări. De ce ar fi archaeus singura realitate pe lume? Pentru că, chiar „alcătuire nealcătuită“ fiind, archaeus e mai real decât realitatea pe care o face cu putinţă, îi e originar acesteia. Când „realităţile“ cad, doar arheii le mai pot reînfiinţa (se întâmplă azi, de exemplu, prin reconstituiri genetice).

CONSTANTIN MITRĂ