„Unul dintre aspectele care scapă atenției savanților din știința cognitivă a religiei este cel referitor la persoanele nerelegioase, deoarece studiile din domeniu nu spun nimic despre ele. Dezvoltând teza naturaleței religiei pe baza unor cadre generale, cercetătorii cognitivi nu amintesc cum sunt și cum funcționează aceste structuri mentale în cazul unor astfel de oameni. Sunt ele activate și funcționează diferit față de cazul credincioșilor? Or, din contră, aceste structuri rămân inactive? De asemenea, studiile cognitive ilustrează doar o imagine pozitivă a religiei. Ne putem întreba, urmărind studiile unor autori precum Harris, Dawkins sau Dennet, ce anume facilitează apariția formelor religioase extremiste, cele care sunt tot mai răspândite în zilele noastre. Sunt ele de asemenea „naturale” dacă pornesc de la aceleași structuri generale specifice? Aceste poziții rămân neclarificate, facilitând apariția proiectelor contemporane de gândire care consideră religia obscură și nenecesară. Prin urmare, orice dezvoltare a ideilor prezentate în cadrul analizelor din paginile acestui capitol trebuie să țină cont și de o examinare a acestor poziții de o maximă importanță, pe care le consider cât se poate de problematice pentru configurația actuală a dimensiunii religioase de pe mapamond. Astăzi, această „condamnare la religie” pe care savanții din ȘCR o conturează poate să devină problematică.”