În 1991, un grup de neurocercetători de la Universitatea din Parma au făcut o descoperire uimitoare în timp ce studiau modul în care funcționează sistemul nervos la primate. Această constatare neașteptată a permis identificarea bazelor neurobiologice subiacente capacității de a înțelege acțiunile și stările mentale ale altor persoane: neuroni-„oglindă“ dominanți care se activează atât atunci când finalizăm o acțiune, cât și când îi observăm pe ceilalți realizând o acțiune.
Identificarea lor a fost un moment de cotitură, deoarece neuronii-oglindă au oferit, pentru prima dată, o bază celulară și neuroanatomică pentru a înțelege interacțiunea socială, empatia și modul în care interpretăm acțiunile celor din jur. În acest volum, vom vizita laboratoarele în care neuronii-oglindă au fost observați pentru prima dată în acțiune și vom analiza ce sunt, unde se află, ce funcție îndeplinesc și ce se întâmplă atunci când nu-și mai pot duce la bun sfârșit sarcina.