Două manuscrise necunoscute, cu numeroase versuri inedite și variante timpurii scrise de Ion Pillat între 1905-1912, au ieșit la iveală în ultimii trei ani, într-un mod aproape miraculos. Întreaga poezie pillatiană de mai târziu, cu temele ei recurente, se regăsește in nuce în aceste prime producții lirice, trasate cu linii oricât de nesigure. Numai o privire grăbită le-ar putea trata ca pe niște simple exerciții pentru șlefuirea meșteșugului versificării. Cu toate scăderile inerente, privite empatic de prietenul V. Voiculescu drept „inevitabile ușurătăți ale începuturilor”, și în ciuda influențelor evidente, cele dintâi încercări lirice ale lui Ion Pillat, „comparate cu versurile contemporanilor, mulți ciraci macedonskieni sau epigoni eminescieni, au prestanță și pot numi, fără vreo umbră de îndoială, un poet”, după cum observa la un moment dat Cornel Ungureanu. Nu întâmplător, Titu Maiorescu, scrutând viitorul încă o dată profetic, a sesizat în versurile timpurii, așternute de tânărul Ion Pillat într-un caiet din 1911, germenii viitoarei păduri, reținând spre publicare în „Convorbiri literare” nu o singură poezie, ci mai multe.
Carmen Brăgaru