Grija fata de bolnavi este o cerinta a inimii omului si, in egala masura, o exigenta a Evangheliei, deoarece una dintre trasaturile definitorii ale lui isus Hristos este tocmai apropierea de cei suferinzi. Isus a fost cunoscut ca taumaturg in timpul vietii sale pamantesti, remarcandu-Se ca doctor al sufletelor si al trupurilor, iar Sfintele Evanghelii includ numeroase pagini despre vindecari miraculoase. Sfantul Evanghelist Matei precizeaza ca „a strabatut Isus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor” (Mt. 4,23)

Observam ca, in logica textului sacru si in lumina credintei, exista o legatura indisolubila intre invatatura lui Isus si vindecarea bolnavilor: El propovaduia un Dumnezeu Iubire, un Tata ceresc si milostiv care rezoneaza cu situatia concreta a fiecarui om, iar vindecarile reprezinta confirmarea deplina a acestui adevar. Altfel spus, Isus nu s-a marginit la vorbe, ci a dovedit concret faptul ca milostivirea lui Dumnezeu este prezenta in existenta noastra. Mai mult, in si prin Isus, Fiul lui Dumnezeu intrupat, Care a patimit, a murit si a inviat pentru intreaga umanitate, suferinta este asumata de Dumnezeu si primeste un sens mantuitor. Biserica are misiunea de a continua lucrarea mantuitoare a lui Hristos, de a fi semnul milostivirii lui Dumnezeu in lume (Mt. 10,7-8). Fiecare crestin este asadar chemat sa puna in practica indemnul Mantuitorului: „Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv” (Lc. 6,36).