„A face o lege nu însemneaza a te izola în biblioteca pentru a scoate norme care sa fie admirabile ca forma, dar care sa n'aiba nici o legatura cu viața însași. Formele goale, oricât de meșteșugite ar fi, ramân straine de viața, nu sunt înascute din elementele și con­statarile pe care le-a înfaptuit viața. A face o lege înseamna, în ultima și intima analiza, a transforma în forme, însași viața. Dar pentru ca aceste forme sa fie corespunzatoare cu viața însași și sa fie o exemplificare a ei, este nevoie ca legiuitorul sa se coboare în forul interior ai acestei vieți, sa-i prinda înfațișerile și nuanțele și sa le redea aproape nealterate în expresia doveditoare a existenții lor: legea.

Legea, deci, înfațișeaza viața unui popor, este expresia caracteristica, a obiceiurilor, a tra­dițiilor și la normelor de conduita ale acelui popor. Este sinteza de unitate sufleteasca și este mai mult decât atât, expresia sufletului unui neam. Este adevarat ca de multe ori legea vine ca sa aștearna o forma de viața straina de sufletul unui popor, dar aceasta tendința ra­mâne o pura încercare hibrida, fara nici o legatura cu viața acelui popor. Istoria ne da nume­roase exemple de felul acesta. Cunoaștem legi cari au fost alcatuite și aplicate peste forma de viața cu care nu aveau nici o legatura; ele au ramas simple forme goale, în care viața n'a putut sa puna partea sa de contribuție.

Intima legatura între viața și drept, între lege și fapta pe care aceasta lege o diriguește, ne duce la concluzia ca unificarea sufleteasca a unui popor trebuie sa-și gaseasca, mai curând sau mai târziu, expresiunea ei în lege (...)

Dar legea, independent de faptul ca este expresia vieții poporului, are și o influența, de sus în jos, asupra sufletului și vieții unui popor. Daca viața alcatuind un tot organic creeaza prin forța imanenta a pulsațiilor sale, o forma pe care legiuitorul n’are decât sa o con­state și sa o consacre, nu este mai puțin adevarat ca legea impunând prin constrângere o noua forma de viața, reușește nu ca sa creeze însași aceasta forma de viața, ci reușește ca sa creeze obiceiul, care treptat, treptat, se transforma în obișnuința, se contopește cu sufletul poporului și reușește sa reînvieze aceasta forma împrumutata de la lege, ca o forma proprie izvorâta din fondul sufletesc al acelui popor. Aceasta evoluție este însa lenta și greoaie. Sufletul popular opune rezistența de secole pâna când o forma streina sa fie împamântenita și sa fie redata apoi ca o forma naționala”.

Acad. prof. Constantin Hamangiu, Dreptul, legea și viața. În preajma viitorului Cod civil, în „Pandectele Române” 1928