Tată, ce masă ți se pare mai demnă de cinstea unui monarh?

– A macedonenilor, bag de seamă, zise acesta, cinstindu-se cu vin ales și închinând cu o cupă de aur încrustată măiestrit.

– Drept ai răspuns, tată! Drept! Dar, te întreabă un sălbatic ca mine, eu, Dromihetes, stăpânul acestor pământuri geto-dace, rege peste geto-daci sălbatici și săraci: de ce ai binevoit a-ți lăsa minunățiile și bogățiile cinstitului tău palat și ai plecat spre noi cu oaste, dorind sărăcia și sălbăticia noastră?

Pentru prima dată în mulți ani, Lisimah stătu pe gânduri, își aminti că Dromihetes îi eliberase fiul, pe tânărul Agatocles, și îi dete nenumărate daruri la întoarcerea acasă.

Atunci nu a înțeles nimic, ba, s-a simțit jignit, dar iată că după opt ani, și el trecea prin aceeași situație.

Prizonier de război, fu cinstit cu multă prietenie fiind numit „tată”, poftit la mese ales îmbelșugate, înconjurați cu mare fast.

Rușinat, și-a recunoscut greșeala, cerându-i lui Dromihetes o pace binevoitoare, obligându-se să restituie cetățile cucerite de pe malul dobrogean ce dominau câmpia munteană: Capidavia, Genucia, Carsima. Făgădui, atunci, Lisimah, macedoneanul, lui Dromihetes, căpetenia geto-dacilor, prietenia sa, cuvântul său în vreme de război, numindu-se aliat.”