Exista un maine. Predici
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
La începutul anilor ’70, la Biserica Sapienței, o doamnă distinsă, ușor încărunțită, participa cu evlavie, duminică de duminică, la Sfânta Liturghie. La predică rămânea nemișcată la locul ei, cu poșeta încremenită la piept, atentă să nu tușească, să nu fâșâie, aproape să nu respire… „Motivul” era bine pitit în poșetă: un mic casetofon uzat, cu care înregistra în taină predicile Părintelui Constantin Sârbu.
Xenia Mămăligă, căci despre dânsa este vorba, fost cadru universitar la Facultatea de Biologie din București și devenită, spre sfârșitul vieții, monahie la Mănăstirea Diaconești, a adus cu sine la mănăstire aceste predici, bătute la mașină, corectate, completate și adnotate de dânsa. Ele văd acum lumina tiparului în volumul „Există un mâine” și rămân, după jumătate de veac, la fel de actuale, pentru că trag un semnal de alarmă asupra primejdiei materialismului, care odinioară aliena oamenii prin teroare, iar astăzi, prin bunăstare.