Ne interesează, aici şi în întreaga colecţie, intersecţia Beletristică-Psihiatrie/Antropologie în direcţia etiologiei, a unui determinism flexibil şi generos, niciodată agresiv. Mai direct, dacă literaţii aduc vorba, cu o legitimitate deja acreditată de cutumă, la influenţa mai mult sau mai puţin cauzală a lui Poe asupra lui Baudelaire, noi ne îngăduim a vorbi despre influenţa haşişului asupra lui Baudelaire sau, aici, de reverberaţiile tulburării de personalitate narcisică în arta lui Andy Warhol, oarecum subversivă dar fără îndoială că iconică. Vor spune scepticii că deschiderile acestei noi comorbidităţi au neşansa de a nu se sprijini încă pe o busolă autentificată de tradiţia medicală/artistică, noi vedem aici şansa de a exploata noi teritorii, cu un potenţial ştiinţific uriaş…
N-aş vrea totuşi să fiu rău înţeleasă, cu atât mai puţin să-mi revendic o tăietură epistemologică, pentru că s-au întâmplat şi încă se întâmplă congruenţe. Dar, nicicum din falsă superioritate, voi spune că ele s-au înscris şi se înscriu în două direcţii: când e să pornească dinspre literaţi se vor risipi implacabil şi lamentabil deîndată ce stau să depăşească perimetrul gazetei de perete, când e să pornească dinspre medici se vor dezumfla de cele mai multe ori în fanfaronadă artificioasă şi pretenţioasă, pentru că de cele mai multe ori medicul nu-i construit pe o personalitate artistică – decât doar, rara avis! Altfel spus, reuşitele sunt răzleţe şi întâmplătoare, serendipitatea funciară pornind din neputinţa de a defini un recurs cartezian la metodă: o metodă care să garanteze cât de cât etiologia. Iar ca să visăm la etiologie, voi păşi în faţă eu (fiică de medic, soţie de medic, mamă de medic şi, totuşi, esenţialmente filoloagă) şi voi spune că „ecuaţia autorlîcului”, cum ar spune „nemuritorul” Anton Pann, nu s-ar cuveni să fie străină de viziunea medicală, cum şi metoda care-i recomandabil să fie apropriată din domenii medicale în variante mai mult sau mai puţin soft (non-invazive?).
Aşa am şi procedat în cele ce urmează, cum se observă dintr-o trecere în revistă, chiar şi fugară, a tablei de materii care, aş remarca fără falsă modestie, este aliniată ex cathedra. Astfel, narcisism în: spectru psihiatric, cheie „bipolară”, registru biologic, solfegiu psihanalitic, tonalităţi mitomane, tonalităţi egolatre, tonalităţi egocentrice, tonalităţi egotiste, accente autiste, oglinzi artistice.
Pe de altă parte, autorii au fost aleşi şi distribuiţi aşa încât să îndeplinească cerinţele metodei care converge spre o amplă autopsie psihologică, pe falii fenomenologice şi totodată cognitive, mereu cu expunere etiologică. (Coordonatoarea)