„Pentru foștii săi studenți sau pentru cei care i‑au rămas atașați profesorului după terminarea facultății, aproape fiecare dintre fragmentele ce formează Jurnalul surprinde momente memorabile. Pentru publicul larg, devine pasionant modul în care eroul cărții a trecut de la comunismul de tinerețe la viziunea politică ultimă, adică la liberalism, la exaltarea democrației parlamentare și a libertății individuale.

Autorul a fost în primul rând un istoric literar, dar unul de factură specială: modul în care au evoluat teoria literaturii, filozofia operei de artă, perceperea locului literaturii în lume și hermeneutica artei l‑a preocupat mereu, dar mai ales în ultimele decenii de viață. E fascinant să observi grija cu care teoreticianul și‑a construit armătura ideatică pentru scrierea tratatului său de hermeneutică, precum și curiozitatea intelectuală mereu vie a omului care se apropia de 90 de ani, dar afișa încă disponibilități mentale nelimitate.

Și sinceritatea în toate astea? Este ea importantă sau nu într‑o operă de acest fel? Cred că rămâne fundamentală... Admirăm în cartea lui Paul Cornea și sinceritatea. Sinceritate în ceea ce privește proiectele sociale pe care le‑a îmbrățișat de‑a lungul vieții; sinceritate în ceea ce privește relatarea evenimentelor prin care a trecut; sinceritate în ceea ce privește raporturile cu ceilalți, personaje simpatice sau antipatice, descrise fără complexe și fără fard; în fine, sinceritate în ceea ce privește persoanele apropiate, familia și prietenii, niciodată exaltați sau urcați pe un piedestal. Revedem lumea noastră cea de toate zilele așa cum am cunoscut‑o de la jumătatea secolului trecut și până astăzi, adică obișnuită, modestă, însă uneori eroică prin suferința îndurată.” (Mihai Zamfir)

„Ceea ce voiesc e să mă pot apleca asupra lumii, care ne umple cu zarva și forfota ei încăperile sufletului, reinventându‑mi în fiece clipă felul de a privi obiectele și de a le rosti sensul secret și inalterabil. Jurnalul acesta e substitutul romanului pe care n‑am timp să‑l scriu și al versurilor pe care n‑am harul să le fac.” (Paul Cornea)