Proceduri civile speciale. Creante necontestate, de mica valoare si locative
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 20 zile
În prezentul studiu este examinată, în premieră, o «comunitate» de proceduri speciale dedicate valorificării creanțelor (pecuniare) consacrate de noul Cod de procedură civilă, nou «înfiripate» în anturajul procedurii civile române postdecembriste: ordonanța de plată (creație legislativă care a suprimat, sublimându-le, proceduri naționale anterioare, dar relativ recente, și a avut ca punct de reper și norme ale dreptului Uniunii Europene); cererile cu valoare redusă („nostrificare” a unui regulament al Uniunii Europene); evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept (construct procedural compozit, cu gradul de eterogenitate cel mai ridicat din perspectiva surselor de inspirație).
Adresându-se, în principal, specialiștilor activi (teoreticieni, practicieni), dar și în formare (studenți, masteranzi, doctoranzi) ai dreptului nostru procesual civil, nădăjduim că lucrarea va putea constitui un reper (modest) și pentru legiuitorul autohton preocupat de promovarea unor trasee procedurale modulabile, cât mai orientate spre nevoile beneficiarilor finali: justițiabilii – jalonul fundamental al oricărei reforme a sistemului justiției civile întemeiate pe o abordare umanistă.
Decebal-Adrian Ghinoiu
„Ne găsim în faţa unei lucrări de referinţă pentru tema tratată, ca şi pentru ampla perspectivă de drept comparat, relativ rară printre lucrările de drept procesual civil naţional. De aceea, recomandăm cu căldură o lectură care se va dovedi deopotrivă utilă şi captivantă pentru juriştii interesaţi”.
Conf.univ.dr., jud. Liviu Gheorghe Zidaru