Dragi copii, știți voi câte poveșți au plecat, de-a lungul anilor, din „bucătăria bunicii”?! Dacă nu știți, am să încerc să vă răspund eu. Stați să mă gândesc! O sută… Două sute… O, dar nici nu le pot număra, așa de multe sunt!… Însă vă pot spune că una dintre povești este despre oalele de lut de altădată, una, despre lingurile de lemn, dar şi de argint, altele sunt despre raţele şi gâştele de porţelan sau despre cărţile de bucate cu reţete de prăjituri și fursecuri. Vouă nu vă rămâne decât să stați cu bunica în bucătărie, care, între timp, vă va coace prăjitura favorită. Şi nu numai că vă veți bucura de cele mai delicioase prăjituri, dar vă veți delecta și cu cele mai frumoase povești… povești despre castronelele năzdrăvane, ca cele din care voi, copiii, mâncați cea mai gustoasă supă, despre guralivele de „fasole colorate” şi… chiar despre un motănel pe nume Strop.

De ce vă spun toate acestea? Pentru că poveștile din cartea „Câte o poveste spusă în bucătăria bunicii”, scrisă de mine, au fost spuse de bunica mea, în timp ce îmi făcea prăjiturile mele preferate.