Volum îngrijit de Grigore Vida

„Ce anume îi apropie pe Lucian Blaga și Constantin Noica, doi gânditori independenți, dincolo de tot ce îi separă? Răspunsul meu este că îi apropie, înainte de toate, o anumită viziune asupra filozofiei. Și anume credința comună că expresia cea mai înaltă a gândirii filozofice, coroana acesteia, este creația speculativă. Pentru unul, ca și pentru celălalt, realizările supreme ale gândirii filozofice erau construcții speculative, viziuni globale asupra lumii, culturii și istoriei, susținute de concepte și idei ce vizează absolutul, necondiționatul, adică ceea ce este inaccesibil, în principiu, cunoașterii bazate pe experiență. Deosebirea dintre metafizica lui Blaga și ontologia speculativă a lui Noica este cea dintre o filozofie speculativă orientată spre transcendent și una orientată spre transcendental: metafizica lui Blaga oferă o reprezentare personală despre o lume suprasensibilă, o realitate de altă natură decât cea accesibilă simțurilor; dimpotrivă, ontologia speculativă a lui Noica nu vizează o altă lume, o existență de natură diferită, ci orizontul posibilului, al virtualului, acel orizont ce conferă orientare vieții omului. Pentru Blaga, sistemul de referință esențial este o existență suprasensibilă, pentru Noica, posibilul, binele și frumosul, ca orizont ideal al lumii pământești.“

— MIRCEA FLONTA