Prudenţa tradiţională, aşteptarea cumpătată, zăbava câştigătoare, curajul resemnat al martiriului, elanul ziditorului plin de credinţa şi fastul - compensator pentru "raotaţile" veacului - al unui monarh la margini de Europa fac din Constantin Brâncoveanu un personaj tragic şi, totodată, deplin al umanităţii româneşti."Creaţia prin excelenţa a acestei domnii, aşezate cronologic între toamna 1688 şi primăvara 1714, se numeşte "stilul brâncovenesc". A fost un stil de artă şi un stil de viaţă, unul al ceremonialului şi al reculegerii, al culorii şi al organicului... A fost, într-o mare masură, un stil al spectacolului..."