Facem tot felul de studii despre impactul tendinţelor „unificator-globalizatoare” asupra tradiţiilor/ indivizilor/ ţărilor/ zonelor lingvistico-geografice ş.a. dar, de fapt, dincolo de a dramatiza drumul pe care omenirea s-a angajat, trebuie să acceptăm că nimeni nu ştie exact ce se va întâmpla. Nimeni nu poate estima cu o „marjă de certitudine acceptabilă” care va fi destinul unui culturi anume sau care/ cum va fi „cultura” care ne aşteaptă, dincolo de aspectul „sincretic”. În asemenea context, dincolo de interesele politico-financiare/ ale sferelor de influenţă, de ideologii/ propagandă pe canale mass-media, au apărut, probabil, şi conflictele/ tensiunile, la diverse paliere, între lumi diferite, la urma urmei, cum sunt cea arabă/ musulmană şi cea occidentală, între Orient şi Occident, Europa de Est şi de Vest ş.a. Poate că înainte de a discuta despre „unificare” ar trebui să discutăm despre cunoaştere, felul în care ne putem înţelege, cunoaşte unul altuia ţara, cultura, civilizaţia.