Format A4.
Coordonat de prof. univ.dr. Vladimir Fluture, membru al Aca-demiei de Ştiinţe Medicale din România, şeful Clinicii de Chirurgie de Urgenţă a Spitalului Municipal din Timişoara, clinică acreditată de Ministerul Sănătăţii, şi scris în colaborare cu prof. univ. dr. Andrea Frilling (Clinica de Chirurgie şi Transplantare Hepatică a Universităţii din Essen - Germania) tratatul prezintă, prin prisma experienţei îndelungate a autorilor (peste 35 de autori), cadre didactice la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, cazuri deosebite din chirurgia abdominală, toracică, urologie, hematologie, traumatologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie plastică şi reparatorie, neurochirurgie. Tratatul este scris pe baza unei scheme comune fiecărui capitol: 1. prezentarea sistematică a datelor actuale din literatură; 2. analiza materialului statistic şi a rezultatelor obţinute în clinică; 3. selectarea unor cazuri deosebite; 4. rezumatele lucrărilor publicate privind capitolul redactat; 5. bibliografie.
Este prima carte de medicină din România care tratează experienţa unei clinici. Se adresează medicilor, doctoranzilor, studenţilor, altor categorii de personal medical.