Revolutia romana vazuta din strada
Pret de lista:
|
3083
|
Preț: |
2312 |
Reducere: |
771 lei (25%) |
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 5 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Un text memorialistic scris de un istoric şi acoperind perioada ultimelor două decenii de regim comunist prezintă un întreit interes: cel al faptelor nemijlocit înregistrate, cel al evaluării critice şi acela al densităţii dramatice a timpului, care nu mai are răbdare.
După o introducere-jurnal de călătorie în America tuturor libertăţilor, călătorie menită parcă să pregătească ochiul naratorului pentru o corectă percepţie asupra a ceea ce va să se petreacă în ţara ermetic închisă din care vine, evenimentele încep aici să se precipite: muncitorii de la Braşov se răscoală, Ceauşescu refuză perestroika gorbaciovistă, regimul lui se prăbuşeşte.
Avem apoi o suită de tablouri atent decupate astfel încât descrierea să se constituie simultan în analiză: amalgamul de disidenţi şi oameni vechi din guvernul provizoriu; masele din stradă şi teroriştii, emanaţii revoluţiei şi procesul Ceauşeştilor; renaşterea partidelor istorice, constituirea societăţii civile; Piaţa Universităţii şi în final, mineriadele, ca expresie a eşecului; nepreţuita libertate triumfând într-o Românie însângerată. Un text captivant în sine şi o nepreţuită sursă pentru viitoarele mari sinteze despre revoluţia română din decembrie 1989.