"G. Bacovia reprezinta punctul cel mai inalt al simbolismului romanesc, situandu-se totodata, prin valoare, mai presus de simbolism si de orice curent literar, in universalitate. Influenta lui asupra poeziei secolului XX ramane o pagina nescrisa a istoriei noastre literare. Ea e extraordinara, dar implica un paradox; poetul cu cel mai adanc ecou asupra poeziei romane moderne este, izolat in strania lui frumusete, inimitabil." (Nicolae Manolescu)
"Textul bacovian e in sensul lui Derrida, o absenta/moarte a subiectului, e golul de semnificatie ce proiecteaza golul acestuia. Autoreferentialitatea inseamna lipsa de referentialitate, o golatate de viata, de continut, de continut referential. Cu alte cuvinte, monologul infinit al poetului e un monolog in care poetul e absent. (...) Spiritul bacovian este eminamente un spirit modern prin rasturnarea perspectivei asupra scrisului care nu este atat text, cat subtext, nu este produs final, ci miscare, tensiune pura, care cultiva criza creatiei prin stimularea dislocarii si dezorganizarii structurale a intoarcerii la punctul genetic. Pe modern il fascineaza informalul, increatul, neincheiatul, deschisul, ceea ce Roland Barthes denumeste gradul zero al limbajului, adica antilimbajul, comunicarea prin tacere". (Mihai Cimpoi)