Un roman de familie straniu si obsesional, o imersiune in apele adanci ale unui trecut tulbure. Reminiscentele tǎvǎlugului comunist (deportarea in Bǎrǎgan etc.) asigurǎ un cadru al memoriei pentru o poveste despre dezastre intime si destine frante, despre insingurare si nevoia de dragoste, despre instrǎinare si moarte. Profund poeticǎ fǎrǎ a fi poetizantǎ, cartea Mariei Ellis recupereazǎ „de la distantǎ”, cu un instinct artistic sigur, atmosfera apǎsǎtoare a unei infraistorii bolnave, intr-o incercare de a reconstitui ��" cu minutie, printr-un soi de arheologie imaginarǎ ��" citeva identitǎti in derivǎ. O voce narativǎ fermǎ si pasionatǎ, cu inflexiuni folclorice, developeazǎ esantioanele biografice ca pe niste fotografii de epocǎ, imbrǎcandu-le (terapeutic?) morbidetea intr-o scriiturǎ mustind de vitalitate. Ritmul hipnotic al relatǎrii genereazǎ efecte paradoxale: nici o contradictie intre concretetea debordantǎ a personajelor si aerul lor fantomatic.
Paul CERNAT