Povestea unui om ? Fără îndoială, iar prin transparenţă, povestea unui neam de-a lungul unei jumătăţi de veac şi mai bine : ocupaţie şi expropriere, închisoare şi umilinţi, iubire şi renunţare, speranţă până după anul 2000 şi tocmai acea luciditate care ne face pe cei mai mulţi blânzi, dar de nedomesticit. O epopee printre nemţi, ruşi şi moldoveni, dar şi acei bucureşteni surprinzători pentru provinciali - o Capitală ca o aluzie difuză la o ratată viaţă mai bună. « Citeşti şi timpul îţi bate tacticos în tâmple. Cât o fi durat cartea asta ? Sună a zeci de ani. Şi a mii de kilometri : din Buzău în Bucovina şi înapoi în câteva rânduri, cu trecere prin Bucureşti şi pe aiurea. Ieşi de sub pagini marcat ca de unul din acele visuri cu nesfârşite episoade care a ţinut, de fapt, câteva minute : stors, neliniştit, cu sentimentul înfricoşat că ai stat faţă în faţă cu adevărul şi tot nu poţi să-i spui pe nume. Adevărul Liviei Isidor răspunde în ecou multor îndoieli româneşti, unele tenace întreţinute şi de străini. Nu, nu suntem un neam slab şi netot - doar unul umilit şi zdrobit multă vreme. Nu suntem nici pramatii, nici slugi - doar speriaţi şi triaţi de violenţe, ca un cârd de păsări pitulate sub urgie. Dar specii etern locale, neschimbătoare în veac. După un debut în revista Luceafărul în 1976, cu o proză (Chira) care evoca viaţa la Buzău, scriitoarea a tăcut până acum. Voinţa vechii cenzuri a fost mai tare, iar absenţa vocii publice a acestei profesoare de română a fost îndestul răzbunată de generaţiile de olimpici şi iubitori de carte pe care le-a crescut. Şi-apoi, nici nu era simplu să ţeasă propria-i biografie şi ficţiunea într-un text literar care să nu aibă ca păcat tocmai literatura. Dar a izbutit - autenticul fictiv a învins de data asta. Rezultatul e chiar acest şarpe de roman care ne încolăceşte lent, fără scăpare, şi ne duce cu el din bătrâni spre viitor, cu trecere prin prezentul nostru şi pe aiurea. »
Adina Kenereş